NE URMĂRIM OBIECTIVELE CU PROFESIONALISM ŞI TENACITATE Vă prezentăm preocupările constante ale C.N.S.L.R.-FRĂŢIA şi contribuţia experţilor săi la îmbunătăţirea cadrului legislativ care ne priveşte în mod direct. De-a lungul anilor, C.N.S.L.R.-FRĂŢA a jucat un rol decisiv în apărarea drepturilor şi intereselor salariaţilor români, încă de la începutul constituirii sale. De aceea, reprezentanţii Confederaţiei au căutat în permanenţă ca acţiunile pe plan intern să fie corelate cu cele întreprinse pe plan internaţional. Desigur, evoluţiile macroeconomice au impus unele limitări, de care am fost obligaţi să ţinem seama.în formularea pretenţiilor noastre. Cu toate acestea, nu putem să nu privim cu îngrijorare exodul forţei de muncă - şi nu numai înalt sau mediu calificate - din România spre zone unde se pot obţine venituri mai mari. Totodată, în cadrul dialogului social, indiferent de palierele structurării sale, am intervenit şi vom interveni în continuare, întotdeauna profesionist fundamentat, pentru îmbunătăţirea cadrului de manifestare a drepturilor individuale, cât şi a celor colective ale salariaţilor.
Ultima actualizare: 29 Iunie 2010 Galerie foto
|