La Bruxelles Confederatia Europeana a Sindicatelor, BusinessEurope, CEEP și SMEunited vor prezenta noul program de lucru privind dialogul social european pentru perioada 2019-2021

Astazi, 6 februarie 2019, la Bruxelles, după luni de negocieri, partenerii sociali europeni, Confederatia Europeana a Sindicatelor, BusinessEurope, CEEP și SMEunited vor prezenta noul program de lucru privind dialogul social european pentru perioada 2019-2021 și prioritățile pentru viitoarea lor activitate. Acestea fac referire la subiecte esențiale, cum ar fi digitalizarea, aptitudinile, îmbunătățirea performanțelor piețelor forței de muncă și a sistemelor sociale.

Valdis Dombrovskis, vicepreședinte al Comisiei Europene pentru Euro și dialogul social, va adresa un mesaj.

Ceremonia de semnare va fi urmată de o masă rotundă la nivel înalt cu Marianne Thyssen, Comisar European pentru Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale, Competențe și Mobilitate Muncii, Marius-Constantin Budai, Ministrul Muncii și Justiției Sociale și Șeful Președinției Române a UE și directorii generali ai partenerilor sociali europeni.

Declanșarea programului de proteste la nivel național de catre organizațiile sindicale din Grupului E-ON România

Organizațiile sindicale, legal constituite la nivelul Grupului E-ON din România, afiliate Federației Sindicatelor „Gaz România”, membră a C.N.S.L.R.-FRĂŢIA, anunță declanșarea programului de proteste la nivel național începând cu data de 15 februarie 2019 ora 12,00 dată pentru care a fost stabilită  pichetarea sediilor E ON din Târgu Mureș și Iași.

Motivul care stă la baza pichetării este lipsa unui răspuns concret al managementului E-ON România, la solicitările organizaţiilor sindicale din cadrul acestei companii, privind creşteri salariale justificate şi argumentate. Acest fapt determină Federația Sindicatelor „Gaz România” să apeleze la toate formele de acţiuni sindicale pentru a iniţia drumul către o salarizare decentă și echitabilă.

Totodată, organizaţiile sindicale atrag atenția că nemulțumirile membrilor din teritoriu, au ajuns la un nivel îngrijorător, ignorarea acestora coroborată cu lipsa unor măsuri concrete fiind de natură să conducă la declanșarea unor conflicte, escaladarea tensiunilor și manifestări spontane de protest cu impact direct asupra activității şi performanţei companiei.