9 mai – o zi cu triplă semnificație istorică: Ziua Europei, a independenței și sfârșitul celui de-al doilea război mondial

Pe data de 9  mai 1950, Robert Schuman, ministrul de externe al Franței, rostea o declarație istorică, considerată drept piatra de temelie a Uniunii Europene de astăzi. Declaraţia descria un plan ambiţios pentru a asigura pacea pe termen lung în Europa de după război, fiind considerată începutul Uniunii Europene de astăzi. “Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporționale cu pericolele care o ameninţă” .

În 2022, Europa rămâne unită în acțiunile sale în favoarea păcii și sprijină europenii de pretutindeni.

Sărbătorirea  zilei de 9 mai, Ziua Europei,  reprezintă în fiecare an o nouă ocazie de apropiere a Europei și insituțiilor europene de cetăţenii săi; anul acesta vocile cetățenilor sunt amplificate de Conferința privind viitorul Europei, care oferă un spațiu unitar pentru oameni și idei, pentru a crea un viitor mai bun pentru Europa, un viitor mai bun pentru noi toți.

CNSLR- FRĂȚIA susține nevoia unei Uniuni Europene sociale, solidă și credibilă, care promovează convergența economică și socială, care crează politici care să ducă la reducerea decalajelor de dezvoltare dintre regiuni, o Europă în care sunt respectate libertățile fundamentale: libera circulație a persoanelor, a bunurilor, a serviciilor și a capitalurilor, o Europă în care toți cetățenii săi sunt liberi să trăiască, să studieze sau să lucreze.

Ca organizație sindicală puternică, membră a Conferaţiei Europene a Sindicatelor, avem  datoria de a veghea pentru ca drepturile fundamentale să fie respectate pentru a ne asigura că Europa rămâne un model de prosperitate, stabilitate și toleranță.

La mulți ani, tuturor cetățenilor europeni!