CNSLR-Frăția prezentă la întâlnirea anuală pe modul învățământ, cu colegii din cadrul Euroregiunii D.K.M.T. (Dunăre – Criș – Mureș – Tisza)
Stimați colegi, am avut deosebita plăcere și onoare de a participa la invitația Sindicatului Independent Preuniversitar Timiș – Spiru Haret, la întâlnirea anuală pe modul învățământ cu colegii din cadrul Euroregiunii D.K.M.T. (Dunăre – Criș – Mureș – Tisza). La această acțiune au spus prezent colegi profesori, lideri de sindicat, de la organizații sindicale din județul Timiș, județul Csongrad (Szeged) din Ungaria și regiunea Vojevodina (Novisad) din Serbia.
Tema abordată a fost una de actualitate și dezbatere în toate cele trei țări și anume: Sistemul educțional de calitate – deziderat al sindicatelor. Cei prezenți au putut să expună situația învățământului din tara lor, cu lucruri bune cu cele mai puțin bune, astfel fiecare poate prelua de la ceilalți colegi lucrurile benefice care ar putea face obiectul chiar unor viitoare propuneri legislative, binențeles adaptate situație specifice țării din care provine.
D.K.M.T. a fost înfințat în 1995 la nivel de Uniuni Județene/Teritoriale sau Regionale după modelul Consiliilor Județene – administrative și am avut de-alungul timpului numeroase întâlniri la nivel de organizații teritoriale sau specifice pe modul profesional. Am avut prilejul de a schimba permanent între noi idei, a ne împărtășii experiențe și poate cel mai important de a lega prietenii și a beneficia de sprijinul fiecăruia atunci când au existat probleme în zona respectivă și din păcate au fost destule.
La acțiune a participat ca învitat și președinta Sanitas Timiș în speranța că în viitor vom reuși să reluăm și întâlnirile pe modul sănătate care la un moment dat, au funcționat foarte bine.
De la înființare, la funcționarea în bune condiții a acestei organizații, din partea Română au pus umărul toți președinții de Uniuni Județene din Arad, Caraș – Severin, Hunedoara și Timiș.
Am speranța că în toamnă vom reușii după o perioadă de greutăți economice de la nivelul fiecăruia și mai ales din cauza pandemiei, să reușim să reluăm aceste întâlniri la nivel juețean/regional.
Am scris aceste rânduri în speranța că în viitor poate reușiți, toți cei care ați mai fost angrenați în acțiuni de acest tip, Euroregiuni, să reluați legăturile, sunt convins că vă sunt utile și interesante. Dacă doriți vă pot da tot concursul.
Vreau în final să aduc mulțumirile mele colegului Popescu Virgil, Prim-vice președinte Federația Spiru – Haret și Președinte Spiru Haret Timiș, precum și echipei dânsului, datorită implicări lor din toate punctele de vedere. O reuniune desfășurată la modul excepțional. Locația de vis de la Valea Drăganului, unde s-a desfășurat întâlnirea, aparține în întregime Sindicatului Spiru – Haret Timiș construită după revoluție pentru membrii lor de sindicat și nu numai. Este o dovadă că se poate!