15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale

Nu este o coincidență că ziua Culturii Naționale se sărbatorește pe 15 ianuarie, aceasta fiind și ziua de naștere a marelui poet Mihai Eminescu. Acesta nu a fost numai un scriitor genial, ci și un mare publicist si jurnalist, fiind coleg cu I.L. Caragiale la ziarul ,,Timpul’’.  În publicistica sa, Eminescu  a elaborat o teorie prin care explica cum poate progresa statul român, numită și ,,teoria statului organic’’.

Vasta cultură generală pe care a acumulat-o la cursuri de economie, știință financiară, anatomie și filosofie practică, la universitățile din Viena și Berlin, l-au ajutat să compună și să devină unul din cei mai importanți scriitori români. Talentul acestuia de a se adresa pe înțelesul tuturor, putând expune idei abstracte în cuvinte obișnuite, dar și imensa operă lăsată de el pentru a lumina românii, i-au adus locul pe bancnota de cupiura cea mai mare. O primă lecție de economie:

„Nu înțelegea nimenea atunci la noi, și abia  acum am început să înțeleagă pe ici pe colea, că temeiul unui stat e munca, și nu legile. Nu înțelegea, asemenea, aproape nimeni că bogăția unui popor stă, nici în bani, ci iarăși în muncă. Banul „reprezentează” numai munca, nu este ea însăși, și aducând bani mulți cu ciubărul într-o țară în care munca lipsește, vei ajunge să plătești o zi de lucru cu un napoleon, o păreche de cisme cu cinci, și-ncolo tot povestea, adică tot sărac, dovadă țările cu mine de aur din America.” – articol Ilustrații administrative – Icoane vechi și nouă – decembrie 1877

Observăm aici că, Eminescu atrage atenția guvernanților de la sfârșitul secolului al XIX-lea asupra faptului că economia trebuie dezvoltată mai mult decât legile, atenționând și asupra creșterii inflației, care duce la scăderea puterii de cumpărare a banilor.

Pentru Eminescu, țăranii erau singura clasă pozitivă a țării, dar în pofida acestui fapt, iată ce se întâmpla cu ei:

„Țăranul nostru cu oamenii stăpânirii e ca oaia care umblă prin scăeți; în tot scăetele trebuie să lase câte o șuviță de lână, mai mare ori mai mică, după cum o fi scaetele.’’ articol – ,,De bine de rău’’

Ideea scoasă în evidență este impozitarea excesivă a clasei muncitoare de către guvernanți. Încercarea aplicării unui sistem de impozitare destinat unei economii moderne, unui stat ai căror locuitori se ocupau cu creșterea animalelor și era preponderent agrar, nu era posibilă.

Deși domeniul economic se ocupă în general de cifre, se pare că Eminescu avea un abecedar pentru această disciplină.

„Deci abecedarul nostru economic zice: Natura i-a dat omului putere mărginită, socotită pentru a se ținea pe sine și familia. El produce ceva mai mult decât consumă. În acest „ceva” mai mult, în acest prisos sunt cuprinse: întâi ce-i trebuie pentru a reproduce, va să zică condițiile muncii de mâine și încolo un prea mic prisos, care-l poate pune la dispoziția  societăței sub formă de dare. Din acest prea mic prisos al gospodăriei producătorului trăiește toată civilizația națională.” articol  – Din abecedarul economic – Icoane vechi și nouă – decembrie 1877

Scriitorul atrăgea din nou atenția asupra faptului că impozitele sau taxele în România la momentul acela (chiar și actual) era foarte mari, iar de pe urma lor trăiau cei din sistemul public.

Nici managementul nu îi era străin lui Eminescu…

„E adevărat că am afirmat și afirmăm că o societate bine constituită și sănătoasă cată să aibă forma unei piramide. O lopată de grâu aruncată în vânt, când recade la pământ, ia această formă, cea mai sigură pe durata ei. Dar ar lua forma unui cub sau a unui cilindru ar cădea la cea dintâi suflare de vânt.” – articol ,,Ni se pare că vorbim’’, 17 august 1882

Poetul prezintă piramida managementului ca pe un sistem bine pus la punct în care un popor se poate dezvolta și prospera, exemplificând-o vizual cu o lopată (instrument al muncii), și cu grâul care poate fi folosit pentru a produce pâine. Atinge chiar și problema resursei umane cu care România se confruntă și astăzi:

,,Nu se poate vorbi de sporirea avuției publice în același timp în care populațiunea descrește pe-un pământ roditor și înzestrat cu toate de natură.’’ – articol ,,Observăm că Unirea’’ – 9 decembrie 1882

Nicolae Iorga spunea despre Eminescu:

„Dar tot ce avem de la Eminescu sînt fragmente ale unui geniu împiedicat de a pune în valoare imensele lui posibilități.” – Istoria Literaturii românești – Introducere sintetică, Ed. Minerva, București, 1977

Desigur, probleme pe care Eminescu le trata in publicistica sa, sunt de la sfârșit de secol XIX, dar putem spune că multe dintre situațiile semnalate le putem găsi și în societatea secolului XXI, dar, așa cum atenționeaza chiar poetul într-unul dintre articolele sale, grija noastră este ,, de-a împăca formele trecutului cu exigențele viitorului, asigurând statului continuitatea de dezvoltare…’’

Post Scriptum

,,Ascultam într-o zi un regizor, care pregătise un spectacol Eminescu, declarând: În textul spectacolului există numai 22 de silabe ale mele. Restul e numai cuvânt eminescian, dar într-o altă ordine… Cum adică într-o altă ordine? Cu exact aceeași piatra, dar într-o altă ordine, se poate clădi un palat de Renaștere sau o închisoare…’’ – Mitologii subiective, Octavian Paler, Editura Eminescu, 1976

________________________________________

Bibliografie

  1. Eminescu Mihai, Ilustrații administrative – Icoane vechi și nouă – decembrie 1877, Opere vol.10, Editura Academiei Române, București, pag.25
  2. Eminescu Mihai, Scrieri esențiale, Publicistica, Ed. Fortuna, 2006, pag. 407
  3. Eminescu Mihai, Observăm că Unirea – 9 decembrie 1882, Opere vol.13, Editura Academiei Române, București, pag.237
  4. Eminescu Mihai, „Nu vom discuta cu <<ROMÂNUL>> principii…”, 8 mai 1881, Opere vol.XII, Editura Academiei Române, București,  pag. 161
  5. Nicolae Iorga, Istoria Literaturii românești – Introducere sintetică, Ed. Minerva, București, 1977, pag. 238
  6. Octavian Paler, ,,Mitologii subiective’’, editia a II-a, Editura Eminescu, 1976

Articol de Dragoș Alexandru Aron, Reprezentant de Tineret al Uniunii Județene CNSLR-Frăția Bacău.