Latest News
My latest ramblings.
Enjoy! I definitely got important things to say
My latest ramblings.
Enjoy! I definitely got important things to say
Pe data de 3 octombrie 2019, Asociaţia Novapolis – Centrul de Analize şi Iniţiative pentru Dezvoltare în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța alături de Coaliția pentru Drepturile Migranților și Refugiaților (CDMiR) au organizat Seminarul cu tema „Rolul autorităților locale și cooperarea multi-actori în gestionarea migrației și incluziunea migranților și refugiaților”. CNSLR- FRATIA a fost invitata sa participe la acest eveniment; doamna Florentina Enache- sef Departament Relatii Internationale a reprezentat organizatia noastra la aceasta intalnire.
Evenimentul a avut ca scop îmbunătățirea înțelegerii critice a interdependențelor globale care determină fluxurile de migrație către frontierele europene, în perspectiva atingerii Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD), în special ODD 1, 5 , 10, 11 și 16.
Reprezentanții ONG-urilor, instituțiilor publice și mediului academic, precum și migranții prezenți au avut posibilitatea de a discuta despre aspectele instituționale, legislative și cooperarea la nivel local, regional, național și european în gestionarea imigrației și integrării, care este rolul autorităților publice locale și exemple și bune practici de cooperare multi-actori care sprijină eforturile de incluziune ale migranților și refugiaților în comunitățile locale. În plus, au avut loc dezbatateri pe marginea fenomenului migraționist, oferind sugestii și recomandări privind obiectivele de advocacy la nivel local, național și european pentru gestionarea fluxurilor migratorii și incluziunea migranților și refugiaților.
Acest eveniment s-a desfășurat în contextul proiectelor:
– “Snapshots from the borders – Small towns facing the global challenges of Agenda 2030”, contract nr. CSO-LA/2017/388-115, co-finantat de Uniunea Europeana prin programul DEAR, implementat într-un larg cadru partenerial format din 31 parteneri din diverse state membre ale UE și non-UE și al carui lider de proiect este Municipalitatea Lampedusa si Linosa (Italia). Obiectivul principal al proiectului îl reprezintă conştientizarea populaţiei, inclusiv a factorilor de decizie de la nivel local, naţional și european, cu privire la problematica migraţiei și asupra provocărilor pe care fluxurile migratorii le au asupra orașelor, în particular cele aflate la granițe.
– National Integration Evaluation Mechanism- NIEM; Measuring and improving integration of beneficiaries of international protection (www.forintegration.eu) este un proiect internațional finanţat prin Fondul European pentru Migraţie, Azil şi Integrare în cadrul unui consorțiu format din 17 organizații neguvernamentale și universități din 15 state membre UE, care își propune să realizeze și să aplice o metodologie de evaluare a calității politicilor de integrare a refugiaților și solicitanților de azil.
Participantii au semnat Petitia pentru declararea zilei de 3 octombrie ca Ziua Europeană de Aducere aminte și Bun venit, pentru a ne asigura că politicile privind migrația se vor fundamenta pe valorile umanității și solidarității, promovând împărțirea responsabilității în întreaga Europă.
Data de 3 Octombrie este o zi simbolică, care ne amintește că în anul 2013, un număr de 368 de persoane (femei, copii și bărbați) și-au pierdut viața într-un naufragiu în largul coastei insulei Lampedusa.
3 Octombrie va fi o zi de comemorare și reflectare asupra acestor pierderi de vieți umane – o zi de amintire a trecutului, de corectare a prezentului, și de a ne imagina un viitor european de solidaritate și respect pentru toate ființele umane.

Pe data de 28 septembrie 2019, C.N.S.L.R. – FRĂȚIA, în parteneriat cu ÖGB- Austria, a organizat conferinţa cu tema „Parteneri sociali – împreună pentru a răspunde provocarilor digitalizării asupra pietei forţei de muncă”. Gazda evenimentului a fost Uniunea teritorială C.N.S.L.R. – FRĂȚIA- Filiala Mureş, evenimentul desfăşurându-se la Sovata, Hotel Aluniş.
Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului “ Danube@work: Partenerii sociali pentru munca digitală echitabilă“, implementat în perioada 01.01.2017-31.12.2019, de confederații sindicale si patronale din Austria, Bulgaria, România și Serbia: Federația sindicală austriacă (ÖGB), Confederația Sindicatelor Independente din Bulgaria (CITUB), Confederația Sindicatelor Libere din România (CNSLR-FRATIA), Confederația Sindicatelor Autonome din Serbia (CATUS), Confederația Sindicatelor Nezavisnost (TUC Nezavisnost), Serbia, Asociația Bulgară pentru Managementul Poporului (BAUH), Uniunea Generală a Industriștilor din România (UGIR), Asociația Angajatorilor din Serbia (SAE). Proiectul este finantat de guvernul austriac.
Obiectivul acestei conferinţe a fost acela de a spori gradul de conștientizare cu privire la provocările determinate de digitalizarea muncii și necesitatea de a identifica soluții comune la nivel local şi național.
Conferinţa s-a bucurat de prezenţa a peste 50 participanţi şi a reunit reprezentanți ai organizațiilor sindicale și ai autorităților publice, precum și reprezentanţi ai organizațiilor non-guvernamentale; scopul acestui eveniment a fost acela de a consolida colaborarea instituțională pentru armonizarea intervențiilor acestora faţă de provocările reprezentate de digitalizare, care determina schimbări majore pe piaţa forţei de muncă, stimulând apariţia unor noi forme de muncă, transformând rolul relaţiilor angajat-angajator.
În deschiderea acestui eveniment, domnul Nagy Zsigmond- sub-prefect al Judetului Mureş a prezentat un mesaj din partea Institutiei Prefectului – Județul Mureş, prin care a exprimat aprecierea pentru preocuparea organizațiilor sindicale pentru o astfel de temă de actualitate cum este digitalizarea, şi a evidenţiat necesitatea unui dialog permanent între partenerii sociali și autorităţile locale, pentru a avea o imagine reală a problemelor lucrătorilor şi pentru a identifica soluţii adecvate, pentru condiţii de muncă decente și protecție socială.
Prezentările făcute de experţii prezenţi la conferinţă au fost urmate de sesiuni de întrebări și răspunsuri, precum și de dezbateri împreună cu participanţii.
Conferinţa a adus un plus de preocupare din partea membrilor noştri, cu privire la provocările determinate de folosirea tehnologiei de ultimă generaţe pe piaţa forţei de muncă, precum şi necesitatea unei analize atente a oportunităţilor si riscurilor în noul context al digitalizării.

Pe data de 26 septembrie 2019, la Bruxelles, IndustriAll Europe a lansat campania „Together at Work”, o campanie pentru a demonstra impactul pozitiv al negocierilor colective în asigurarea unei vieți mai bune pentru salariați; la eveniment au participat reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Președinției finlandeze, eurodeputați și ai asociațiilor patronale europene.



Domnul Florin Bercea, prim-vicepresedinte CNSLR- FRATIA si presedintele FSLI Petrom a participat la acest eveniment, fiind unul dintre invitaţii la panelul de dezbateri referitoare la importanţa negocierilor colective; în luarea sa de cuvânt, a subliniat dificultăţile întâmpinate la nivel naţional în derularea negocierilor colective si a consecinţelor acestora asupra nivelului de viaţă a salariaţilor din ţara noastră.


Printre motivele pentru care IndustriAll Europe lansează această campanie, se numără întărirea negocierilor colective pentru creșterea salariilor și îmbunătățirea condițiilor de muncă.
Luc Triangle, Secretarul General al industriAll Europe, a spus:
„În ultimele decenii, structurile negocierilor colective au fost erodate în toată Europa. În urma crizei economice începute în 2008, negocierile colective au fost atacate în mod intenționat, atât de către guvernele naționale, cât și de către instituțiile europene, cu scopul de a reduce salariile și a restabili profitabilitatea. Creșterea numărului contractelor individuale a lăsat mulți salariați în imposibilitatea de a se apăra și a dus la creșterea muncii precare și a sărăciei în muncă.”
„Astfel s-a produs un cerc vicios în care acoperirea redusă a contractelor colective subminează puterea salariaților de a acționa împreună prin intermediul sindicatelor, pentru a îmbunătăți condițiile tuturor salariaților din societate. De asemenea, coeziunea socială este erodată și viitorul sistemelor noastre de securitate socială este amenințat, deoarece salariații nu își mai pot permite, iar angajatorii nu mai trebuie, să contribuie suficient pentru a asigura o protecție adecvată.”
„Campania va demonstra în mod clar avantajele pentru salariați, pentru angajatori și pentru întreaga societate ale unui model de relații la locul de muncă bazat pe negocieri colective. Acest model presupune sindicate puternice și angajatori dispuși să stea la masa de negocieri. Campania Together at Work va arăta direcţia și va identifica măsurile necesare pentru susținerea negocierilor colective.”
Manfred Anderle, președintele Comitetului pentru negocieri colective și politici sociale al IndustriAll Europe, a mentionat:
„Obiectivul principal al campaniei este de a demonstra impactul pozitiv al negocierii colective asupra calității vieții, a stabilității economice și a coeziunii sociale. În fiecare lună, ne vom concentra pe un set diferit de mesaje adresate salariaților, angajatorilor, tinerilor și altora. Spunând povești reale despre salariați, luptele lor și meseriile lor, sperăm să evidențiem beneficiile concrete pe care sindicatele le aduc prin negocieri cu angajatorii.”

Aceste mesaje vor fi difuzate de toate cele 181 de sindicate afiliate la industriAll Europe din 38 de țări europene – reprezentând 7 milioane de bărbați și femei care lucrează pentru lanțurile de aprovizionare din sectoarele de producție, minerit și energie din Europa – printr-o combinație de materiale video și scrise pentru a fi utilizate în acțiuni la locul de muncă și în reţelele social media.
Mai multe informatii gasiti pe web site –ul campaniei “ Together at work “ : https://togetheratwork.eu/
Mai jos găsiti comunicatul de presa post eveniment, fotografii de la eveniment , precum și materiale social media utilizate în cadrul campaniei.
Scopul acestei întâlniri a fost definirea și înțelegerea bazei sindicale, atât pentru tinerii membri de sindicat, cât și pentru cei care nu aparțin vreunei structuri sindicale, în sprijinirea procesului de întelegere a ceea ce fac sindicatele și a valorilor promovate de acestea.
Prin acest seminar, ne-am asumat misiunea de a asigura prezența unei voci puternice a tinerilor în plan național și internațional, provenind din diverse sectoare de activitate ale economiei.
Workshop-ul a fost organizat la inițiativa Comisiei de Tineret a C.N.S.L.R.-Frăția, în colaborare cu structura de Tineret a Federației Sindicatelor din Macedonia de Nord, avand ca invitat un reprezentant al structurii de tineret al Confederatiei Podrepka – Bulgaria cu susținerea financiară a Fundației Friedrich–Ebert–Stiftung prin domnul Matthias Weber, șeful biroului FES din Bratislava.
Vom continua să fim prezenți și activi, atât în cadrul structurilor Confederației, la nivel național, cât și în cadrul structurilor de tineret ale Confederației Europene a Sindicatelor, pentru a ne implica și pentru a susține democrația, solidaritatea și dreptatea socială, pentru că ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI.

COMISIA DE TINERET
C.N.S.L.R. – Frăţia
„Astăzi, 23 septembrie 2019, ne-a părăsit, mult mai devreme decât ar fi fost normal, Florin MUSCANU, un OM DEOSEBIT, UN PRIETEN pentru oricine a avut o problemă, UN SINDICALIST DEDICAT, O PERSOANĂ care a reprezentat întotdeauna cu CINSTE și deosebit PROFESIONALISM atât Federația SANITAS , al cărui vicepreședinte a fost până la vârsta pensionarii cât și CNSLR –FRĂȚIA.”
DUMNEZEU SĂ-I VEGHEZE SOMNUL VEȘNIC!

