Declanșarea programului de proteste la nivel național de catre organizațiile sindicale din Grupului E-ON România

Organizațiile sindicale, legal constituite la nivelul Grupului E-ON din România, afiliate Federației Sindicatelor „Gaz România”, membră a C.N.S.L.R.-FRĂŢIA, anunță declanșarea programului de proteste la nivel național începând cu data de 15 februarie 2019 ora 12,00 dată pentru care a fost stabilită  pichetarea sediilor E ON din Târgu Mureș și Iași.

Motivul care stă la baza pichetării este lipsa unui răspuns concret al managementului E-ON România, la solicitările organizaţiilor sindicale din cadrul acestei companii, privind creşteri salariale justificate şi argumentate. Acest fapt determină Federația Sindicatelor „Gaz România” să apeleze la toate formele de acţiuni sindicale pentru a iniţia drumul către o salarizare decentă și echitabilă.

Totodată, organizaţiile sindicale atrag atenția că nemulțumirile membrilor din teritoriu, au ajuns la un nivel îngrijorător, ignorarea acestora coroborată cu lipsa unor măsuri concrete fiind de natură să conducă la declanșarea unor conflicte, escaladarea tensiunilor și manifestări spontane de protest cu impact direct asupra activității şi performanţei companiei.

Conferinta finala a proiectului LABOUR-INT – Bruxelles 14 decembrie 2018

Pe data de 14 decembrie 2018, Confederația Europeană a Sindicatelor a organizat Conferința finală a proiectului LABOR-INT „Integrarea pe piața muncii a migranților – o abordare a partilor interesate”.
Obiectivul acestei conferințe a fost acela de a împărtăși rezultatele proiectului LABOR-INT desfasurat pe o perioada de doi ani ( 2016-2018), prin care partenerii economici și sociali europeni – Centrul european al patronatelor și întreprinderilor furnizoare de servicii publice (CEEP), Confederatia Europeana a Sindicatelor și EUROCHAMBRES ( Asociatia Europeana a Camerelor de Comert si Industrie ) împreună cu implicarea și sprijinul mai multor organizații naționale, europene și internaționale au pledat pentru o abordare a factorilor interesați în stabilirea unor căi de integrare incluzive ale migranților pe piața forței de muncă.
Acest eveniment a oferit participanților o imagine de ansamblu a contextului european actual referitor la migrație și integrarea migranților pe piața muncii, inclusiv prezentarea diferitelor acțiuni pilot desfășurate prin acest proiect.
Conferința a reunit aproximativ 100 de parteneri economici și sociali din UE și naționali din UE28, și a reprezentat un cadru de informare si dezbatere, creat pe baza prezentării materialelor si actiunilor desfasurate in perioada de implementare a proiectului.

Ce este Labor-INT:

Labor-INT este un proiect care promovează includerea solicitanților de azil și a refugiaților pe piața muncii. Bazându-se pe interesul și capacitățile întreprinderilor, camerelor de industrie și comerț, ale sindicatelor și asociațiilor migranților, Labor-INT promovează căi de integrare a migrantilor de la sosire pana la locul de muncă, trecând prin educație, formare și plasare de locuri de muncă.

Ce face LABOUR-INT:
Labor-INT a stabilit o cooperare mai strânsă între întreprinderile publice și private, camerele de comerț și industrie, sindicate și asociațiile de migranți prin schimbul de obiective, metode și practici de integrare ale refugiaților și solicitanților de azil pe piața forței de muncă.
Proiectul a inclus acțiuni pilot la nivel național care au adus beneficii pe termen scurt și mediu resortisanților țărilor terțe, deoarece aceștia au fost direct implicați sau pentru că au fost primii beneficiari ai capacității sporite a întreprinderilor publice și private de a acorda asistență pentru integrarea solicitanților de azil și refugiați. Partenerii din cadrul proiectului LABOUR INT au lucrat împreună pentru a stabili cadrul pentru acțiunile pilot la nivel național.

Ce vrea LABOUR-INT:
Partenerii acestui proiect au identificat deja practicile actuale și viitoare care mobilizează partenerii sociali la nivel local. Bazându-se pe acestea, proiectul a prezentat două rezultate principale:
1. Creșterea valorii solicitanților de azil și refugiaților prin adaptarea instrumentelor pieței muncii la situația specifică a solicitanților de azil și a refugiaților în contextul tratamentului egal cu lucrătorii nationali.
2. Crearea de valoare pentru întreprinderi, sindicate, autorități și instituții ale pieței forței de muncă care promovează cadrele operaționale ale părților interesate.

Beneficiarii LABOUR-INT ?
Beneficiarii direcți și principali au fost solicitanții de azil și refugiații, beneficiind în mod direct de această acțiune și de capacitatea îmbunătățită a întreprinderilor, a sindicatelor și a asociațiilor de migranți de a-i ajuta să parcurga o etapa de tranziție mai rapidă pe piața muncii și la locul de muncă.

Activitati ale proiectului LABOUR-INT
Crearea rețelei: toate acțiunile au presupus participarea mai multor părți interesate la nivel european și național.
Dezvoltarea capacităților: partenerii și-au îmbunătățit capacitățile de a crea un cadru operațional în mod autonom sau în parteneriat cu alți actori (publici și privați).
Acțiuni pilot orientate spre rezultate: au fost organizate cursuri de calificare profesionala in Italia, Germania si Belgia, cu participarea a unor grupuri de 40 de cursati- migranti si solicitanti de azil, in vederea dezvoltarii competențelor profesionale ale acestora.
Proiectul LABOUR INT s-a inscris intr-un proces larg si complex de deplasare a populatiilor.
Conform raportului OCDE dat publicitatii inaintea Summitului ONU de la Marrakesh care a aprobat Pactul privind migraţia la Marrakesh, se înregistrează128 milioane de imigranţi, iar UE – 58 de milioane, ceea ce reprezintă aproximativ 10% din populaţie. În cursul ultimului deceniu, numărul lor a crescut cu 28% în Uniunea Europeană, unde două treimi dintre imigranţi provin din ţări din afara UE. În numeroase ţări, anumitor grupuri vulnerabile de imigranţi, precum refugiaţii, le pot lua 15 ani sau mai mult, în medie, pentru a ajunge la o ocupare a forţei de muncă similară celei a nativilor ţării. Incluziunea familiilor migranţilor, care cuprind numeroase femei, este de asemenea un motiv de preocupare , se
menţionează în raport. Imigrantele sunt astfel mai puţin numeroase în câmpul muncii decât femeile native din ţara de primire (57% faţă de 63% în cadrul UE), cu o diferenţă ajungând la 14% în Franţa şi Belgia, ba chiar 17% în Olanda. O parte dintre ele rămân la marginea pieţei muncii fără să aibă de ales (una din cinci în cadrul UE), ceea ce ele explică în special prin motive familiale (35% pentru
imigrante, faţă de un sfert din femeile născute în ţara respectivă). Pe piaţa muncii, imigrantele sunt de zece ori mai numeroase decât femeile native în ţara de primire, care muncesc în domeniul prestărilor de servicii în cadrul UE. Şi 36% dintre femeile imigrante sunt subcalificate pentru locurile de muncă pe care le ocupă, faţă de 22% dintre nativele ţării (şi 31% dintre bărbaţii imigranţi).
Integrarea imigrantilor trebuie să constituie obiectul unei atenţii sporite, caci lipsa integrării acestora poate avea un cost important în termeni de productivitate şi de creştere economică, antrenand costuri politice, instabilitate şi mai general, cost negativ pentru coeziunea socială .

In perioada 2-7 decembrie 2018 la Copenhaga s-a desfasurat cel de-al 4-lea Congres Mondial al Confederatiei Sindicale Internationale

In perioada 19-21 noiembrie, la Milano, s-a desfasurat cel de-al XII-lea Congres al Confederatiei Generale a Lucratorilor din Italia, regiunea Lombardia

Directiva privind condițiile de muncă transparente și previzibile

Confederația Europeană a Sindicatelor (CES) mulțumește Parlamentului European că a votat pentru ca Directiva privind condițiile de muncă transparente și previzibile sa treaca la următorul pas în acest proces și solicită președinției austriece să acorde timp suficient pentru ca directiva să fie convenită în negocierile „Trilog”, între instituțiile UE.

Prezenta directivă pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă trebuie aprobată înainte de alegerile europene„, a declarat Esther Lynch, secretar Confederal CES.

O oră de negocieri alocata de Președinția austriacă nu este suficientă„.

Negocierile au nevoie de timp pentru a ajunge la un acord,  fără a se întoarce la schita initiala.  Rezultatul final trebuie să fie acela de a proteja toți lucratorii vulnerabili de condițiile de muncă exploatatoare.”

O delegatie a CNSLR-Fratia va participa in perioada 2-7 decembrie 2018 la Copenhaga la cel de-al 4-lea Congres al Confederatiei Sindicale Internationale

In perioada 2-7 decembrie 2018, la Copenhaga se va desfasura cel de-al 4-lea Congres al Confederatiei Sindicale Internationale, la care este afiliata si organizatia noastra.
Cu aceasta ocazie, se va face  bilantul activitatilor desfasurate de la congresul precedent si pana acum, se va alege noua conducere si se va dezbate planul de actiune pentru urmatorii 4 ani.

In cele ce urmaeza, prezentam Declaratia Congresului Confederatiei Sindicale Internationale, document care prezinta directiile de actiune ale acestui important for international, pentru urmatoarea perioada. “

Pachet legislativ mai echilibrat privind dreptul societăților comerciale

Astăzi, deputații europeni din Comisia pentru Ocuparea Forței de Muncă din Parlamentul European au votat pentru un Pachet legislativ mai echilibrat privind dreptul societăților comerciale, îmbunătățind drepturile lucrătorilor.

În loc de o propunere care oferă noi oportunități doar companiilor, avem acum o propunere care echilibrează mobilitatea companiei cu drepturile lucrătorilor„, a declarat Peter Scherrer, secretar general adjunct al Confederației Europene a Sindicatelor.

Deputații europeni au făcut o ameliorare majoră a propunerii Comisiei Europene privind  Legea, incorectă și exagerată, referitoare la  societățile comerciale. Depinde de deputații europeni din cadrul Comisiei pentru afaceri juridice să sprijine un pachet mai echilibrat atunci când vor vota în decembrie „.

Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale a decis că societățile care își mută sediul dintr-o țară UE în alta trebuie : 

  • să acorde drepturi complete la informare și consultare lucrătorilor lor
  • să asigure reprezentarea lucrătorilor în consiliul societății
  • să aibă o activitate economică reală în țara în care se deplasează – pentru a evita multiplicarea companiilor tip cutie poștală

 Pentru prima dată, propunerea ETUC de consolidare a democrației la locul de muncă în toate statele membre ale UE, inclusiv în sălile de consiliu, a fost acceptată ca o cale de urmat.

 „Democrația la locul de muncă este un element vital al unei Europe mai sociale. Solicităm tuturor eurodeputaților să demonstreze că sunt serioși cand e vorba de  o Europă mai bună. „

La multi ani, Pilonului European de Drepturi Sociale !

Confederația Europeană a Sindicatelor (CES)  sărbătoreste astăzi ziua de naștere a Pilonului European de  Drepturi Sociale cu Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și  comisarul Marianne Thyssen.

Luca Visentini, secretar general al CES, a prezentat comisarului pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale un tort  și o felicitare cu mesajul „Drăguţule pilon, iti dorim o zi de naștere încântătoare. Ne-ai dat speranță pentru viitor. Fie ca tu să crești pentru a îți împlini  pe deplin potențialul.”

Pilonul Social a făcut progrese importante în doar un an”, a spus Luca Visentini, „și mai sunt încă multe de făcut în viitor„.

Pilonul european al drepturilor sociale a fost adoptat pe  17 noiembrie 2017 la Summitul de la Göteborg. UE s-a angajat  sa respecte  principii importante, inclusiv dreptul la salarii echitabile, echilibrul dintre viața profesională și cea privată, sănătatea și siguranța la locul de muncă și serviciile esențiale de bună calitate.

Au fost lansate câteva inițiative pozitive pentru punerea sa în aplicare, in special proiectul de directivă privind echilibrul dintre viața profesională și viața privata și condițiile de muncă transparente și previzibile, precum și propunerea privind  Autoritatea europeana a muncii.

Propunerile actuale trebuie să fie adoptate înainte de alegerile europene și facem apel la Parlamentul European și la guverne să contribuie la acest lucru„, a adăugat Luca Visentini. „Inițiativele noi trebuie să fie prezentate de noua Comisie Europeană care va fi desemnată anul viitor , și de către statele membre la nivel național. „

Punerea  în practică a pilonului social înseamnă legislația, politica economică și socială, finanțarea și alte inițiative – atat la nivel european cat si national,  acum și în viitor. Sindicatele și angajatorii au, de asemenea, un rol în punerea în aplicare a pilonului social, în special prin dialog social și negociere colectivă.

Mesajul  transmis conducerii Comisiei Europene adopta si o notă mai serioasă, spunând: „Cu această ocazie fericită, este păcat că nu toată lumea poate obține o bucată de tort”  reamintind instituțiilor UE dificultățile cu care se confruntă ” toti lucratorii din toate țările, care lucrează în condiții nedrepte, cei care întâmpină dificultăți în a-și îndeplini obiectivele din cauza salariilor de mizerie sau a absentei salariilor  și tuturor celor care sunt prinși în contracte de zero ore sau în false activitati independente. Pilonul promite să abordeze aceste probleme și sperăm că va oferi în curând soluții reale „.

Tot în Parlamentul European de la Strasbourg, pentru a marca ziua de naștere a Pilonului, au fost secretarii confederali CES, Liina Carr și Esther Lynch.

Confederatia Europeana a Sindicatelor  a oferit, de asemenea,  un tort și o felicitare vice-președintelui Timmermans.

Comitetul Confederatiei Europene a Sindicatelor privind migratia, mobilitatea si incluziunea – 30 octombrie 2018

Pe data de 30 octombrie 2018, s-a desfasurat reuniunea Comitetului Confederatiei Europene a Sindicatelor privind migratia, mobilitatea si incluziunea. La aceasta reuniune, ca reprezentant al miscarii sindicale din Romania, a participat Florentina Enache. In cadrul intalnirii au fost prezentate cele mai recente evolutii la nivel european cu privire la mobilitate si migratie.

A fost dezbatut documentul cu privire la initiativele in domeniul migratiei si refugiatilor, document aprobat de Comitetul executiv largit  al CES, din luna septembrie.

In document sunt prezentate o serie de actiuni care pot fi initiate la nivel national pentru a garanta drepturile refugiatilor si ale solicitantilor de azil, pentru a contribui la constructia unei Europe bazata pe solidaritate, democratie si toleranta.  Dintre aceste amintim:

  • cooperarea cu guvernele care sprijină poziția CES privind migrația;
  • opozitia fata de sloganurile și acțiunile extremei drepte, scrisori deschise ale liderilor de sindicat care apără drepturile migranților și refugiaților,  publicate în ziarele naționale;
  • participarea la inițiativa cetățenilor «Suntem o Europa primitoare », contribuind la strangerea a un milion de semnături până în aprilie 2019. Aceasta initiativa  este în prezent în curs de desfășurare în următoarele țări: AT, BE, BG, HR, FI, FR, EL, HU, IT, LU, NL, RO, SK, SL și mai multe confederații naționale deja sprijină în mod deschis;
  • acțiuni pe social media, cum ar fi refugiații, nu dușmani, „Europa, arată partea ta umană“;
  • organizarea în fiecare țară, a cel puțin un eveniment sindical bazat pe poziția CES privind migrația, în  pregatirea  alegerilor europene și a Congresului CES;
  • promovarea și punerea în aplicare a Parteneriatului pentru integrarea refugiaților în piața forței de muncă prin dialog cu angajatorii și instituțiile la nivel național;
  • construirea de alianțe și de participarea la acțiunile societății civile, inclusiv activități de sensibilizare, evenimente și demonstrații care sprijină o abordare a migrației bazată pe solidaritate și drepturile omului;
  • utilizarea instrumentelor CES privind migrația, inclusiv rețeaua de UnionMigrantNet și broșura activitățile CES-CSI, “Actiuni sindicale pentru a promova drepturile lucrătorilor migranți fără documente (sans- papiers ) “ .

In timpul alocat dezbaterilor referitoare la initiativele implementate la nivel national, reprezentanta noastra a facut o prezentare a cadrului general din tara noastra si in contextul unei migratii importantate a fortei de munca, colaborarea dezvoltata cu CGIL Italia, in domeniul apararii drepturilor lucratorilor români migranti.

Romania nu este o destinatie pentru un flux masiv de imigranti, fiind mai degraba o tara de tranzitie, pentru imigrantii dornici de a se stabili in tarile din nordul si vestul Europei.

Statisticile  de care dispunem arata ca sunt  57.461 imigranti din 132 de țări

  • Țările de origine:  Moldova – 9831, Turcia – 8815, China – 7359, Siria – 4136, Irak
  • 115 din state membre UE, SEE şi Confederaţia Elveţiană (Italia – 11369, Germania – 5265, Franţa – 4378)

5.710 persoane aflate în România în scop de muncă, din care 2.346 cu autorizaţii de munca

In domeniul azilului:

  • 620 persoane au avut acces la procedura de azil. Cei mai mulţi solicitanţi de azil provin din Siria (616), Afganistan (277) şi Irak (212).
  • 691 persoane au primit o formă de protecţie, dintre care 354 au primit statut de refugiat şi 346 protecţie subsidiară (internațională).

Problema tarii noastre insa o reprezinta migratia cetatenilor români catre alte tari din Europa. Cel mai recent raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) arată că ţara noastră este a doua într-un top mondial al migraţiei, după Siria, ţară lovită de un război civil; în ultimii 10 ani 3 milioane de români s-au stabilit peste hotare.Specialiştii spun că în câţiva ani, România ar putea sa rămână fără forţă de muncă .

Iata ce ne spun statisticile bazate pe datele furnizate de catre ONU:

  • In 1990, Polonia avea 37,954 milioane de locuitori, iar in 2018 se estimeaza ca a ajuns la 38,104 milioane locuitori, adica are o crestere usoara de populatie;
  • In 1990, Ungaria avea 10,377 milioane de locuitori iar in 2018 se estimeaza ca a ajuns la 9,688 milioane locuitori, adica are o scadere de populatie de 7%;
  • In 1990, Republica Ceha avea 10,341 milioane de locuitori, iar in 2018 se estimeaza ca a ajuns la 10,625 milioane locuitori, adica are o crestere de populatie de aproape 3%;
  • In 1990, actuala Slovacie avea 5,288 milioane de locuitori, iar in 2018 se estimeaza ca a ajuns la 5,449 milioane locuitori, adica are o crestere de populatie de peste 3%;
  • In 1990, Bulgaria avea 8,841 milioane de locuitori, iar in 2018 se estimeaza ca a ajuns la 7,036 milioane locuitori, adica are o scadere de populatie de peste 25%;
  • In 1990, Romania avea 23,489 milioane de locuitori, iar in 2018 se estimeaza ca a ajuns la 19,524 milioane locuitori, adica are o scadere de populatie de peste 20%

In statisticile oficiale, se regasesc tarile de destinatie ale emigrantilor români:

  • 190.091 romani se afla in Italia, aflam din buletinul statistic italian;
  • 856 romani sunt identificati de statistica Spaniola pe teritoriul Regatului („Estadistica del Padron continuo”, elaborat de catre INE – Instituto Nacional de Estatisdistica, 2018);
  • 750 romani se afla in Portugalia;
  • 780 romani au ajuns in Germania;
  • 988 romani sunt recenzati oficial in Franta;
  • 000 romani se afla pe insulele britanice;
  • 242 cetateni romani lucreaza in Austria(„Osterreich – Auslander nach Staatsangehorigkeiten 2018 – Statistik”);
  • 659 romani sunt recenzati in Olanda;
  • 669 compatrioti de-ai nostri sunt in Belgia;
  • 299 romani sunt recenzati in Danemarca si inca 29.546 in Suedia;
  • 500 romani au emigrat in Canada dupa 1990 si inca 154.838 au emigrat, dupa 1986, in SUA.

Daca in anul 1990, forta de munca din Romania era de 12.097.140 cetateni, la sfarsitul anului 2017, ea era estimata de catre Banca Mondiala la doar 8.833.530 persoane, adica la nivelul de aproximativ doua treimi fata de referinta 1990.
Amplitudinea pierderilor Romaniei din cauza emigratiei  este 27 %, rata covarsitor de mare  fata de 7 % – rata scaderii fortei de munca la nivelul Europei Centrale si Baltice din cauza emigratiei spre Vestul bogat al continentului (  forta de munca agregata din aceasta regiune a scazut de la 52.811.559 persoane la 49.099.558 persoane)

Ca profil, emigrantul român este un om tânăr, nu neapărat necalificat. Căpşunarii au fost un fenomen caracteristic primului deceniul de după 1989. Acum, pleacă foarte mulţi oameni calificaţi, cu studii superioare, care nu se pot realiza în România. Pleacă şi foarte mulţi studenţi şi chiar elevi; motivul principal este cel economic, oamenii pleacă pentru că pot câştiga mai bine. Dar mai sunt şi alte motive ale plecării masive. Perspectiva de a face performanţă în carieră, de a se împlini profesional. Aici, mulţi se simt plafonaţi. Lipsa de investiţii, lipsa de finanţare în educaţie, cercetare şi alte domenii importante şi-au spus cuvântul. Din păcate, nu văd modificări care să schimbe lucrurile în bine. Chiar dacă unele salarii au mai crescut, ele sunt incomparabile cu veniturile din alte state. Astfel,  in ceea ce priveste salariul net mediu, salariul mediu net din Romania reprezinta doar 32% din cel similar din Italia, 31% fata de cel din Spania, 25% fata de cel din Germania, 26% fata de salariul mediu net din Franta.

Cea mai importantă resursă a unui stat este resursa umană, ori România rămâne fără forţă de muncă. În ceea ce priveşte consecinţele pentru România, specialiştii spun că sunt dezastruoase. Jumătate din populaţia activă din România a plecat în străinătate. Au fost ani în care resursa financiară trimisă în ţară de românii care muncesc în străinătate a ajutat foarte mult economia ţării, dar acest lucru se va termina. Practic, aceşti oameni vor avea din ce în ce mai puţine conexiuni cu ţara. În aceste condiţii, România va rămâne fără forţă de muncă. Acest lucru este foarte vizibil mai ales în judeţele din vestul ţării. Coroborat cu declinul demografic, migraţia populaţiei active va fi devastator pentru România. Practic, aceşti oameni, în loc să contribuie la PIB-ul României, contribuie la PIB-ul altor ţări.

Astfel, în 2015, peste 28.000 de români au obţinut cetăţenia altui stat membru al Uniunii Europene. Dintre aceştia, 50,7% şi-au luat cetăţenia italiană, 10,7% pe cea germană, iar 9,2% cetăţenia ungară

Zeci de mii de migranti roamani au acceptat condiții grele de muncă, condiții care seamănă în multe cazuri cu sclavia modernă. Angajatorii din vestul Europei aduc muncitori din țările est-europene pentru că acceptă un salariu mic, de doar câțiva euro pe oră și condiiții grele de muncă, inclusiv un program de 10/12 ore de muncă pe zi.

Conform unei noi statistici întocmite de Coldiretti din Italia, în agricultura italiană există în mod regulat 345.000 de lucrători străini provenind din 157 țări diferite, reprezentând un sfert din totalul lucrătorilor necesari în câmpurile italiene; lucrătorii cei mai numeroși dintre străinii care prestează munci agricole în Italia sunt românii, cu un număr de aproximativ 119.839 de muncitori.

Acestea sunt doar cifrele oficiale, dar lucrătorii străini din agricultură sunt cu siguranță mai mulți. Mii de cazuri de exploatare sunt înregistrate în fiecare an, cazuri în care lucrătorii muncesc fără nici un contract, la negru, pentru 2, 3 euro la oră, trăind în barăci insalubre și fără condiții  minime necesare pentru un trai decent.

Avand in vedere aceste situatii, CNSLR- FRATIA s-a implicat in Campania inițiată de Sindicatul CGIL-FLAI Puglia, adresată muncitorilor proveniți din România, Bulgaria și Macedonia care lucrează permanent sau sezonier în cooperativele agricole/fermele din Provincia Taranto. In cadrul acestei campanii care a fost lansată și broșura intitulată ”Protecția în Domeniu” adresată muncitorilor de cetățenie română din agricultură.

Broșura este rezultatul colaborării dintre Consulatul General al României la Bari si Sindicatului CGIL Puglia, si conține materiale în limba italiană și română privind drepturile muncitorilor din agricultură, în conformitate cu legislația muncii din Republica Italiană, datele de contact ale oficiului consular, precum și serviciile consulare prestate prin portalul extern al E-Cons.

Autoritățile italiene acordă o importanță deosebită situației muncitorilor din agricultură, în mod special în cadrul colaborării cu sindicatele din această ramură pentru combaterea fenomenului de ”Caporalat”, combaterea muncii la negru și a exploatării prin muncă.

Pe data de 26 iulie 2018, a avut loc inaugurarea celui de al doilea info-kioșk instalat în Regiunea Puglia, după cel inaugurat la Bari în luna mai a.c. Punctul de informare a fost amplasat la sediul CGIL din localitatea Ginosa, conform protocolului de cooperare semnat de Consulatul General al României la Bari și sindicatul CGIL Puglia (Confederazione Generale Italiana del Lavoro).

Pe de alta parte, Ministerul Romanilor de Pretutindeni, constientizand  importanța informării, atât înainte de plecarea la muncă în străinătate, cât și după momentul sosirii, și a  riscurilor de a deveni victime ale abuzurilor, a initiat campania națională “Informare acasă! Siguranță în lume!”; aceasta campanie a fost derulata în perioada mai-iunie a.c., într-o primă etapă dedicată tinerilor, și reluată în septembrie,  adresandu-se adulților care intenționează să lucreze ca sezonieri în agricultură în Spania, Italia sau alte state.

 România, prin Consulatul General de la Bari, este prima țară care a încheiat un protocol de cooperare cu sindicatul italian FLAI CGIL – Puglia, pentru sprijinirea cetățenilor români ce își desfășoară activitatea în agricultură, asistență socială (badante) și construcții, conform competențelor și prevederilor legale.